Salutare! Nu știu dacă are rost sau nu să încep cu scuze, dar a trecut cam mult timp de când n-am mai scris ceva. Ei bine, am avut o perioadă destul de încărcată în care blogul nu a reprezentat o prioritate majoră. Iar asta pentru că de la bun început am promis că n-o să scriu nimic mecanic. Astăzi vorbim despre dragoste și relații.
Tot mai multă lume mă întreabă de ce sunt singur de atâta timp. De 8 luni mai exact. Sincer, e un mister total și pentru mine având în vedere că în anii de studenție eram tot cu alta aproape la fiecare schimb de ulei. Un lucru e cert însă, jur cu mâna pe inimă că n-am trecut de partea celor care se epilează pe buci.
În ultimii trei ani am avut două relații mai mult decât tumultoase. Relații care m-au călit și totodată m-au ajutat să văd altfel anumite lucruri. Deci, la mine chiar funcționează „În tot răul e și un bine”. Astăzi o să vorbesc despre cea mai recentă pentru că cealaltă merită un articol întreg la câte am de povestit.
În februarie 2016 am cunoscut o tipă mega frumoasă, cu doi ani mai mare decât mine, aparent inteligentă și cu un statut social ok. Pe vremea aceea încă eram rezident la un club din Baia Mare, club pe care ea îl frecventa mai mult decât des. Deci, da, am cunoscut-o acolo. Eu care îmi jurasem că n-o să-mi construiesc niciodată o relație în club. De ce? Pentru că în 9 ani am avut îndeajuns de mult timp să cunosc o grămadă de șchioape care și-ar fi pus-o cu mine doar pentru că eram în pupitru. Mișu (colegul meu de pe atunci) nu era pe același principiu și le cam pușca pe toate, dar despre asta o să vorbim altădată. Ca să-ți dai seama, Raluca nu părea nicidecum femeia cu care să ai o aventură după care s-o treci pe listă și atât. Tocmai de aceea am făcut excepție de la „regula” mea și m-am aruncat ca vaca-n tău (tăul este o baltă, iar vaca este un animal domestic din specia bovinelor) deși eram relativ proaspăt ieșit din cealaltă relație.
Apropo, nu eu am intrat în vorbă cu ea. O remarcasem în urmă cu o lună și ceva dar nu mi-a trecut prin cap s-o abordez. Asta pentru că din start am alungat orice șansă de a fi băgat în seamă de una ca ea. Fiind aproape în fiecare weekend acolo, logic că vedeam toate cefele late care încercau să o combine. Într-o seară mi-a scris pe Facebook: “Ceva mai de dans se poate?”. Cred că a fost cea mai nepotrivită abordare în momentul de față, având în vedere că tocmai încheiasem un schimb de mesaje cu patronul pe tema muzicii. Nu-s mândru de ce i-am spus, dar i-am servit-o pe asta: “Manele nu punem aici”.
Ulterior mi-am dat seama că am fost țăran și că ceea ce mi-a scris era o abordare, nicidecum o critică. Am vorbit câteva zile, după care ne-am întâlnit. Eram sceptic din multe motive în privința ei, dar în același timp radiam. Raluca tocmai ieșise dintr-o relație demnă de-o căsnicie (din pricina anilor), dar la cum mi-a prezentat situația și comportamentul fostului, era imposibil ca acolo să mai fi existat sentimente. Ei bine, niciodată să nu crezi în totalitate varianta femeii.
Eram în mașină și o așteptam să apară. Primul lucru care mi-a trecut prin cap când am văzut-o venind spre mine a fost: “Ce pula lui cățălu vede asta la mine?”. Purta o pereche de pantaloni mulați negri, o bluză cu mânecă lungă la fel de neagră, tocuri, iar părul îl avea desfăcut și bine întins cu placa, la fel de negru și el.
Încă nu realizam că e în dreapta mea și așteptam să mă trezesc din vis. În aceeași seară ne-am și sărutat. După primul sărut mi-a luat mâna și mi-a lipit-o de pieptul ei (cu ocazia asta mi s-a confirmat faptul că are țâțe mari). :)) Îi bătea inima mai tare decât bat bucșile pe Fiatul meu, iar asta mă făcea să simt că e o potențială mamă a copiilor mei. Mi-a spus: “În 26 de ani e prima dată când mi se întâmplă asta.” Aproape că am și crezut-o. Recunosc, mi-a futut ușor direcția și m-am îndrăgostit mai repede decât și-ar fi băgat Paul banii de cămin la aparate.
Am oficializat totul relativ repede. Ai mei o iubeau mult, dar nu prea reușeau s-o perceapă, fiind o fire mai rece. Am petrecut împreună Paștele iar la câteva săptămâni după m-am mutat la ea. Nici mie nu prea îmi venea să cred, cu atât mai puțin părinților mei care știau clar că în copilărie era un chin pentru mine să stau la țară. Ei bine, pentru ea am făcut-o. Nu pentru ca mi-a impus, ci pentru că așa am simțit.
Prin iulie a început să scârțâie treaba. De ce? O să-ți dai seama la fel cum mi-am dat și eu. Era mereu obosită din pricina jobului, iar timpul nostru aproape că nu exista decât seara înainte de somn. Te-ai prins, nu? Ajunsesem să stau mai mult cu familia ei, iar asta poate că a influențat pozitiv prezentul deoarece încă sunt în relații bune cu toți. Din puțina comunicare pe care o aveam, la fiecare discuție eu eram vinovat în viziunea ei de faptul că relația noastră nu mai prea merge. Uneori chiar mă gândeam că are dreptate. Mă consumam maxim și nu era tocmai greu de sesizat acest lucru mai ales că eu nu sunt omul care să joace teatru. În concluzie, eram mai mereu pe gânduri, iar ea se folosea de acest lucru reproșându-mi că nu sunt fericit. Cu toate acestea nu am renunțat și am făcut tot posibilul să-i arăt ce înseamnă pentru mine. Îi trimiteam flori la muncă, îi lăsam noaptea bilețele în geantă, îi scriam SMS-uri random și încercam pe cât posibil să renunț la orgolii. Fără efect însă. Deși nu mai era nimic ca la început, încă o vedeam în viitorul meu.
Am lungit-o așa până prin octombrie când am hotărât să luăm o pauză. Eh căcat. Știam deja că-i gata tot, dar era un mod mai frumos de-a spune “ne-am despărțit”. La vreo două săptămâni după, de ziua mea mai exact, mi-a scris că vrea să ne vedem. Știam clar ce urmează. O să-mi aducă un cadou, o să-mi strângă mâna probabil, o să-mi mulțumească pentru participare și “au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Ne-am văzut într-un pub la o cafea, la cererea ei. Exact în pub-ul în care băusem vin rose înainte de prima noastră noapte (știi tu la ce mă refer). Spre surprinderea mea însă, după ce mi-a aruncat tot valul de reproșuri, m-a chemat la ea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic ciudat. Ba mai mult, era drăgăstoasă și îmi reproșa (din nou) că nu mi-a fost dor de ea. Fizic o doream mai mult ca niciodată, la fel și sufletește însă doar pe jumătate. Cealaltă jumătate simțea că vrea să pună punct acestui lucru care e mai mult toxic decât dulce. Am ajuns la ea și bineînțeles că ne-am detașat de hormoni. Se întâmplase de parcă era ultima dată. Adormise, iar eu îmi pusesem un pahar de whiskey și răspundeam la mesaje (încă era ziua mea).
După al doilea pahar mi-a venit o idee nicidecum frumoasă dar sănătoasă în cazul de față. Faptul că își lua telefonul la ea chiar și când mergea la baie îmi dădea frecvent de gândit. Dar pentru că făcusem greșala de a umbla în telefonul femeii de lângă mine în fosta relație, am mers pe încredere și am încercat să alung orice dubiu în privința Ralucăi. În acea seară însă i-am luat telefonul pentru prima dată și-am intrat pe Facebook. Pentru că femeile nu sunt întotdeauna atât de deștepte precum au ele impresia, niciodată n-o sa afli lucruri interesante în conversațiile cu băieții, ci cu cea mai bună prietenă. Zis și făcut. Datorită prietenei care teoretic era pro relației noastre, ne dădea sfaturi și își dorea tot cei mai bun pentru noi, am aflat că Raluca încă se mai vedea cu fostul. De aici și răspuns la oboseală, duminici lucrate și toate problemele.
Oficial era prima dată când aflasem că am fost înșelat. Am trezit-o, i-am spus ce-am văzut în telefonul ei și-am plecat deși era trecut de 2 noaptea. A fost ultima dată când am văzut-o. Nu a recunoscut niciodată nimic și mi-a recomandat să mă fac regizor de telenovele. După vreo 2 luni s-a combinat cu un băiat dintr-un sat învecinat ei, iar la anul se mărită cu el. N-am mai vorbit niciodată, dar de ziua ei i-am trimis mesaj. Mi-a răspuns exact la fel ca atunci când îi trimiteam flori… adică deloc. A fost o perioadă în care n-am dus-o tocmai bine sufletește, dar m-am focusat pe alte priorități. “Never a failure, always a lesson”. Am luat totul ca pe o lecție și totodată ca pe un răspuns la faptul că Raluca nu era nicidecum femeia cu care să fac casă… așa cum mi-am dorit.
Numele “Ralucăi” este fictiv.
Înainte de Crăciun am început să vorbesc și eu cu o tipă. Mi-am dat seama rapid că nu sunt încă pregătit pentru o nouă relație și am pus punct. În plus, Daiana nu e femeia lângă care să stai doar de dragul de a nu fi singur. M-a înțeles și am rămas prieteni buni. Inclusiv astăzi mă susține, îmi cunoaște toate problemele și mă ajută de câte ori am nevoie. Nici ea nu are încă prieten.
“Nu căuta fericirea, las-o pe ea să te găsească”. Cam ăsta-i principiul după care funcționez momentan.
Ulterior am mai avut discuții cu diverse fetișcane, dar nimic care să mă miște. Încă o aștept pe cea care să-mi fută din nou direcția, pentru totdeauna sper.
De-a lungul celor 5 ore în care am scris articolul acesta, am avut în fundal pe repeat “Smiley – O altă ea”. De aici și titul.
“Că iubirea nu doare decât când dispare
Doar până atunci când o să apară o altă EA”
Cam atât…
V-am cuprins!
Ne vedem data viitoare (curând sper) în “Bocancii lui Jurj”.
