Au trecut 4 luni de când am scris ultimul articol. Știu că par complet indolent… Am avut timp, dar nu și chemare. În momentul în care am deschis blogul, cu aproape un an în urmă, mi-am promis ca n-o să-mi las decât sufletul să scrie. Deși am câteva articole cu primele rânduri scrise, n-am avut harul de a le și termina.
În mod normal am promis pe Facebook c-o să abordez alt subiect, însă îmi simt sufletul dator să n-o fac acum. De ce? Vei vedea în următoarele rânduri.
Multă lume mă întreabă ce semnifică numele tatuat pe încheietura mea stângă.
6 aprilie 2014, duminică dimineața. Mă trezesc și îmi verific telefonul. Aveam un mesaj primit de la Georgi: “A murit Marius”. Am știut exact la cine se referă, pentru că Marius era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Eram proaspăt trezit, deci, habar n-am în ce măsură creierul meu conștientiza asta. Inițial am crezut că e o glumă proastă, dar mai apoi m-am uitat pe Facebook unde “curgeau” deja mesajele de condoleanțe. Se întâmpla să fiu acasă la Cavnic în weekendul acela. M-am dus în bucătărie ținându-mă de inimă și-am anunțat-o pe mama. Asta-i tot ce-mi mai amintesc…
Eram anul I la facultate în Baia Mare, iar el se angajase ca ospătar la un hotel din Cluj. Ne vedeam rar în ultima perioadă, însă vorbeam la telefon atât cât ne permitea timpul. Cert e că nu ne pierdusem urma unul celuilalt. deși în ultima perioadă el mă căuta mai des. Apoi am înțeles de ce… 🙁
Pe 1 aprilie 2014, am postat pe Facebook că sunt într-o relație cu o tipă cu care mai avusem tatonări. Mi-a scris Marius. Atunci am vorbit ultima dată…
“-Da iar ești cu Diana?
-Uită-te în calendar. :))
-Da ce, pe 1 aprilie nu se îndrăgostesc oamenii?”
Marius era definiția noncomformisului când venea vorba de distracție. Stătea singur de câțiva ani în apartamentul din Cavnic, părinții mutându-se la țară împreună cu bunica. Mergea în fiecare weekend să-i viziteze, de altfel acolo s-a întâmplat și accidentul.
Fusesem colegi încă din clasa I, dar ne-am apropiat mai mult abia prin a 10-a. Avea o groază de prieteni, iar asta denotă că era un om bun. Deși era doar în liceu, știa deja ce gust are studenția pentru că mergea frecvent în căminul în care am ajuns ulterior să stau și eu.
În unele dimineți de luni apărea la școală cu ochii bulbucați și cu părul parțial aranjat.
“-Ce-ai făcut Mariusicu? Iar ai fost la striptease?
-Aha. N-ai ceva de băut? Mor de sete.” :))
Era de apreciat că deși unele nopți nu erau întocmai “ușoare”, nu chiulea de la liceu mai niciodată. Mai puțin ultimele două ore vinerea, când se învoia de obicei să meargă la țară pentru că nu avea tren mai târziu, iar pe diriga o enerva uneori maxim asta. :))
Făceam chetă pentru bere la pet, mâncam omletă lungită cu lapte și ne plângeam de milă unul altuia pentru că eram botă la matematică și venea BAC-ul. Deseori aveam tendința de a fi zgârcit, iar Marius era printre puținii oameni care știa cum să-mi taie macaroana. Nu prea făcea economii și trăia doar prezentul. Paradoxal, nu?
Aveam pe calculatorul lui un vast playlist, pe care îl ascultam după câteva pahare de bere, mai mult sau mai puțini fericiți. Pentru că nah, dragostea în liceu îți cam dă bătăi de cap. Eram amândoi îndrăgostiți (el de mai multe ce-i drept) :)) Trecerea era foarte lină de la Paraziții, la Sorin Copilu de Aur. Dar, nu ne judecați. :))
Spuneam adineauri că eram 3 băieți în clasă. Cel de-al treilea era Darius (Poștașu). Ei bine, și el își făcea veacul cu noi. Nu l-am mai văzut pe Poștașu de câțiva ani cred. După moartea lui Marius nu m-a mai căutat niciodată.
Tilică, buni și ora de engleză:
Era joi seara și aveam în plan să ne “resetăm”, deși nu era o idee întocmai strălucită pentru că vinerea prima oră aveam engleză cu diriga. Și nu prea era indicat să lipsești. :))
Ne întâlnisem la ora stabilită eu, Marius, Poștașu, Alin, Cami și Andra. Pentru că toți eram copii de bani gata, am cumpărat 3 sticle de Chivas Regal, una de Jagermeister, vodka, vin și siropuri pentru shoturi. Glumesc, sticla cu horincă din frigiderul lui Marius avea să le înlocuiască pe toate cele enumerate mai sus. Toți proveneam din familii simple, iar serile în care primeai 10 lei să ieși la Tilică (mai ales în afara weekend-ului) erau sfinte. Nu știu în ce măsură se aliniaseră planetele în seara respectivă, dar în bilanțul final al chetei noastre nu apăreau prea mulți bani. Îndeajuns de mulți însă încât să ne permitem ca fel de bază după horincă, un Sprite și un pet de Timișoreana.
Se făcuse noapte deja, însă nu și în mințile noastre. :)) Horinca era cam gata și berea la fel. Partea bună e că uitasem de dirigă, engleză sau BAC la mate, iar manelele bubuiau pe combina lui Marius. Eram un pic amețiți ce-i drept, dar nu îndeajuns de tare încât să spunem “STOP JOC!”.
Buni îi dăduse bani lui Marius să îi plătească rata. Bă ce idee bună! Sau nu. :))
“-Bă nu mai avem nimic de băut. Eu am banii lui buni de rată. Da nu mă ating de ei numai dacă adunăm mâine toți să-i pun la loc, că altfel am pus-o. (zise Marius)
-Da mă, stai liniștit, rezolvăm mâine. Dacă tot avem bani, haideți să mergem la Tilică la club. Stăm ca fraierii în casă?” (zise dășteptul de Alin) :))
Ne-am trezit dimineață cu durere de cap și 70 de lei pe minus din banii lui buni de rată. Am ajuns și la engleză, deși eram numa’ buni de pus într-o reclamă la Winterfresh, doar că ediție limitată cu miros de horincă.
Nu știu cum ne-am descurcat până la urmă, dar banii lui buni au ajuns la bancă toți.
Buni a aflat ulterior de treaba asta, dar nu s-a supărat. Azi, de fiecare dată când mă vede izbucnește în plâns…
Deși era omul distracțiilor, Marius a fost primul din clasă care a reușit să-și cumpere mașină pe banii munciți de el.
Știa să fie omul de care ai nevoie atunci când ești abătut sau supărat, împărțea absolut orice și nu prea exista în vocabularul lui cuvântul “rău”. Era încrezător în viitor și amândoi vorbeam despre ziua în care vom fi tătici. Uneori ne întrebam care din noi se va însura primul, pentru că ambii trăiam povești de dragoste tumultoase.
În seara dinaintea accidentului, în timp ce se aranja în oglindă, mama lui i-a spus să aibă grijă cum conduce. Răspunsul lui a fost: “Stai liniștită, mami, că ce-i rău nu piere.” A încurcat borcanele însă… El nu era un om rău.
Marius a fost și o să fie lecția mea de viață.
S-a stins la 20 de ani, într-un accident. Erau 3 băieți în mașină. El e singurul care n-a supraviețuit deși era la volan. Dacă te întrebi asta, nu, nu băuse alcool.
Azi sunt 4 ani de atunci…
Somn lin, prieten drag!
Te iubesc și îți mulțumesc!
Să ai parte de un Paște liniștit alături de cei dragi sufletului tău. Bucură-te de ei. Mâine poate pleacă. La fel ca Marius…
Cam atât…
Ne vedem data viitoare, în “Bocancii lui Jurj”.
Ohhh… cred că ăsta( articolul) mi-a plăcut cel mai mult până acum.
Citesc tot ce postezi pe acest blog… însă azi când am citit asta am și ras însă am și plans. Cu siguranță de acolo de sus,Marius ne privește și are grija de noi,de fiecare în parte… au trecut 4 ani de când e printre îngeri dar încă nu m.am obișnuit cu ideea ca nu mai e… 😔:'( :'(
Foarte frumos!!! Îl cunoșteam pe Marius doar din văzute mai mult și am vorbit o singura data, dar a fost îndeajuns sa îmi dau seama ca este un om minunat și plin de viata.Dumnezeu la iubit pe Marius și de aceea la luat la El. Sa ii fie țărână ușoară.
Mulțumesc, Shine!
Pentru mine și sunt sigura ca pentru toți cei care l-au cunoscut pe Marius, acest episod este un pansament. Era exact ziua bunicii mele când s-a întâmplat. Mă întorceam fericita de la liceu, grăbită sa îmi sun bunica sa îi urez “La mulți ani” dar când am ajuns acasă și am gasit-o pe mama plângând, s-a dus entuziasmul. Vestea a venit ca un fulger,deși nu mai vorbisem de mult cu el.
A fost un om minunat. Dumnezeu sa îl ierte și sa îi dea odihna veșnică!