Ioana

În cazul în care n-ai citit articolul „Primul sărut și aventuri din spital”, ar fi bine s-o faci. Nu de alta, dar trebuie să prinzi firul întâmplărilor. Bun. Ești gata? Ne întoarcem în 2008.

Terminasem cu examenele de sfârșit de clasa a 8-a și urma să hotărăsc la ce liceu merg. În principiu știam deja, îmi doream Liceul de Artă. Pe vremea aceea, mă vedeam toboșar și renunțasem la canto pentru că vocea mea era în schimbare și aveam impresia că nu mai știu să cânt. Nici acum nu mă descurc extraordinar de bine, dar încă sper la performanțe. M-am înscris la Liceul de Artă din Baia Mare, secțiunea percuție, fără să am habar de ce-nseamnă muzica teoretic vorbind. A fost foarte mare bătălie pe locuri, deoarce aveau prioritate cei care absolviseră școala generală în cadrul instituției. Cei deja școliți primiseră pe lângă probele de aptitudini, dicteu (notare a unei linii melodice după auz), iar eu habar n-aveam ce semnifică o măsură. Bineînțeles că n-am fost acceptat, de altfel, nimeni din exterior. Mi-am plâns de milă două zile, mi-am jurat că nu mai fac muzică în viața mea și-am intrat în ședință de comitet cu ai mei. Din fericire, nu mi-am respectat jurământul. Maică-mea insista să mă duc la teologie, încercând să mă convingă folosind motive de genul “Și acolo o să faci muzică. Nu-i musai să te faci popă, poți fi profesor de religie”. Hahahaha! Îmi aduc aminte și râd ca prostul. Serios? Eu popă sau profesor de religie? Cred în Dumnezeu, dar nu boss. Asta cu siguranță nu-i făcută pentru mine. Deși nu-i mare scofală să fii popă în ziua de azi. În fine. Dacă terminam teologia, singurul benecifiu era acesta: cunoșteam toate numele de Sfinți, deci, înjuram mult mai bine.

Tata insista să rămân acasă la singurul liceu din oraș, deși eu îmi doream cu prisosință să plec din Cavnic. Cred că singurul motiv pentru care voiam atât de mult asta era pofta de nou și de a scăpa de sub papucul părinților, ca orice adolescent la 15 ani. În final, le-am pus toate-n balanță și-am rămas acasă în ideea că după liceu vine facultatea, deci tot am șansa de-a pleca. Gândind la rece cu mintea de acum, mă bucur nespus de mult că am făcut alegerea asta. Am trăit o adolescență plină de lucruri faine și libertate, în plus, am învățat să-mi dozez nebunia în așa fel încât să nu-i dezamăgesc pe ai mei, deși de la aceeași vârstă mi-am petrecut nopțile printre bețivi, scandaluri, curve și mult alcool.

După adminterea la liceu a urmat o vară de pomină. Încă eram sub tratament serios și urma să fac asta încă șase luni de la externare. Același pumn de medicamente, cu o singură cană de ceai sau apă. Aveam recomandare medicală să mă feresesc de razele puternice ale soarelui. Ei bine, nici că mi-a păsat. O mare parte din vară am bătut mingea cu “golanii” de la bloc, am fost într-o tabără de penticostali, iar la întoarcere mama mi-a zis: “Mergem la mare, taică-to a făcut economii fără să-mi spună”. Nu mai văzusem marea de pe la 6 ani, iar sufletul îmi șoptea că urma să trăiesc o experiență pe care n-am s-o uit niciodată. Așa a și fost.

Număram zilele mai rău decât o femeie la menstruație și îmi făceam planuri cu grămada. Într-un final a sosit momentul mult așteptat. Ne-am cazat în Costinești, la Vila Alex. Alex e un prieten cu care am copilărit în Cavnic, el având bunici acolo. În primele două zile mergeam cu ai mei la plajă și făceam castele de nisip cu vară-mea care pe vremea aia avea 9 ani. Până când latura mea “bărbătească” mi-a reamintit că în urmă cu 3 luni mă sărutasem cu Andreea pentru prima dată. “Bă, tu te-ai mozolit cu Andreea din Ferneziu, ai venit la mare și faci castele de nisip cu vară-ta?”. Ulterior am dat de Alex care dormea cu zilele, iar noaptea juca poker și remi. Țin minte și-acum cu ce eram îmbrăcat în prima seară în care am ieșit cu el în oraș. Blugi, tricou alb slim (pe vremea aceea nu aveam burtă), juma de fixativ în cap și multe pufuri din parfumul Joop cumpărat de tata de la un țigan bișnițar. Ieșiți pe poartă, am dat de o gașcă mare de oameni.

Din peste 10 nume, am reținut doar atât: “Ioana, încântată”. Am văzut-o exact două minute după care am plecat prin stațiune cu o parte din cei de acolo. A dispărut o vreme din peisaj, timp în care eu am ars-o aiurea cu una care s-a dat la mine din prima seară. Tipa respectivă avea ceva din Andreea. Atitudine de sudistă, limbaj direct fără perdea și mult, mult tupeu. Pe principiul istoria se repetă, m-am trezit sărutat (din nou). Hahaha! Nu mă mișca cu nimic. Probabil și pentru faptul că vedeam o altă Andreea în ea și nu reprezenta pentru mine o cucerire având în vedere că nu eu făcusem primul pas. În plus, nu vorbeam foarte multe pentru că îmi era rușine între atâția sudiști cu accentul meu de ardelean.

Într-o seară în care socializam în curtea pensiunii lui Alex (glumesc, eu spuneam doar da, nu, bine), apare Ioana din nou în peisaj. O puștoiacă la 1.60 și ceva, ochi căprui acoperiți pe jumătate de breton, păr brunet, cu un zâmbet larg și foarte frumoasă. Stătea la un gard distanță de Alex, dar habar n-aveam. Din vorbă-n vorbă, am început să discutăm. Asta după ce tipa cu care cică eram combinat a plecat, sărutându-mă focos de noapte bună. Se făcuse târziu și mai eram doar eu, Ioana și Alex care se pregătea să ne părăsească. Am rămas doar noi doi. 3 ore de povești pe bordura din fața casei. Am vorbit despre viață, planuri de viitor, dragoste și lucruri banale, atâta cât ne-a dus capul la vârsta aceea. Ioana nu a ezitat să-mi spună: “Știi? Ioana e prietena mea și știu că te place, dar are prieten în București”. (pentru că, da boss, și pe aia o chema tot Ioana, dar nu ți-am zis de la bun început să nu te bag prea tare-n ceață.) Perfeeeect! Era tot ce-mi doream s-aud în momentul acela. I-am dat mesaj tipei mai repede decât am anunțat-o pe mama c-am luat BAC-ul, spunându-i că știu adevărul. Eh pula. Mă durea exact în cur despre tot adevărul. Adevărul meu începea deja să devină Ioana. O simțeam aproape de suflet și gândea foarte matur pentru o puștoaică de 15 ani. Era târziu și se făcea frig, așa că am pupat-o pe obraz și ne-am dus la somn urmând să ne vedem a doua zi. Știu, te gândești de ce n-am încălzit-o eu. Eram proaspăt “despărțit” și nu voiam să mă considere curvar, în plus, încă eram virgin deci pentru mine asta reprezenta un apogeu, având în vedere că era o fată care chiar îmi plăcea. Te-ai prins? Mă simțeam foarte ușurat după toate discuțiile cu ea.

Singurul mare regret pe care-l aveam, era că în două zile trebuia să mă-ntorc acasă. Nu știu prin ce minune, ai mei se întâlniseră cu un vecin care avea locuri libere în mașină la întoarcere. Brusc, tata a vândut agenției CFR la un preț de căcat biletele la tren pe care le aveam deja cumpărate, iar șederea mea s-a prelungit subit cu vreo încă 4-5 zile. M-am întâlnit cu Ioana seara următoare în același context, cu toată gașca. Lipsea doar vechea mea combinație. Deja ne înțelegeam din priviri și simțeam că poveștile celorlați nu sunt întocmai confortabile pentru noi doi. Așa că ne-am mutat pe „bordura noastră”. N-am apucat să discutăm foarte multe, pentru că mi-a spus: „Aș vrea să merg pe plajă”. (era ora 00:00). N-am stat mult pe gânduri, am luat-o de mână și-am plecat fără să anunțăm pe cineva.

Eram doar noi, nisipiul rece, marea și cerul. Ne-am întins, mi s-a cuibărit în brațe și ne-am uitat la stele ca doi copii care habar n-au ce-i viața. Îi simțeam respirația caldă pe obraz, iar inima îmi bătea mai tare decât bate Guță femeile. Preț de câteva minute n-am vorbit nimic. Ne-am apropiat încet obrajii, iar într-un final ne-am sărutat. Era pentru prima dată când sărutam cu adevărat o femeie. Simțeam că-mi fierbe sângele și-mi venea să urlu de fericire. Mă rog, nu prea aveam cum să urlu pentru că Ioana îmi lua aerul, și la propriu, și la figurat. Buzele îmi dansau în ritmuri de tango pe gâtul ei și nu-mi doream să mai plec de acolo. Am început să tremur de frig sau probabil de emoții, dar a avut grijă se se ocupe și de asta, așa că s-a urcat peste mine (fără niciun fel de conotație sexuală). Prin sărutări mă desena în culori vii, iar cu mâna dreaptă se juca în părul meu. Am stat pe plajă până când ne-a înghețat curu’. I-am dat hanoracul meu și-am pornit îmbrățișați către casă. Am sărutat-o cald de noapte bună iar apoi m-am dus în cameră. Am adormit cu gustul bulezor ei și cu un zâmbet imens de mare-n suflet.

Au urmat câteva zile în care eram nedespărțiți. Ai mei știau deja că mi-am găsit gagică (oficial de data asta), de asemenea și gașca cu care stăteam în fiecare seară. Ieșisem în parcul de distracții, iar eu încercam să fac pe gentelman-u plătind biletele la prostiile în care ne-am dat. Ca treaba să fie și mai serioasă, i-am luat toți banii ca nu cumva să aiba intenția de a plăti în seara respectivă. Ghici ce? I-am pierdut toți cu tot cu telefonul meu. Mai aveam o zi și trebuia să mă-ntorc acasă, supărat, fără telefon și implicit fără Ioana. Începusem să realizez că ce-i frumos repede trece. În ultima noastră noapte împreună, n-am dormit deloc. Ne-am sărutat, am plâns și ne-am promis că ceea ce-a fost nu se va rezuma la atât. Am plecat… Priveam pierdut pe geamul mașinii cu gândul la ea și la telefonul pierdut, pentru că nu puteam să-i scriu și să-i spun că deja mor de dorul ei. Plângeam la fiecare oprire și nu mâncasem aproape nimic două zile. Era deja 1 septembrie, toamnă afară, de asemenea și-n sufletul meu. Am anunțat-o pe Yahoo Messenger c-am ajuns și-am început să ne consolăm unul pe altul. Minutele maxime pe care ți le oferea Orange-ul în perioada respectivă într-o ofertă erau numai 180 (cred). Ăia n-aveau de unde să știe că noi vorbim cu orele așa că ne-am luat amândoi cartele de Cosmote care era proaspăt apărut. Ioana folosește chiar și astăzi același număr. Începusem amândoi liceul, iar datorită mesajelor pe care mi le trimitea trezitul de dimineață nu mai reprezenta un chin pentru mine. Ne făcusem planuri să ne vedem de Crăciun și deja strângeam bani pentru asta. Aveam 30 de lei puși pe card. Hahaha!

Pe la sfârșitul lui octombrie faptul că nu ne vedeam ne afecta din ce în ce mai tare și începusem să ne certăm tot mai des. Am hotărât de comun acord că suntem prea imaturi pentru o relație la distanță și-am pus punct. Am suferit mult și sunt convins că și ea… Ani la rând am adormit cu ea în gând deși eram deja îndrăgostit de altcineva și nu mai aveam 15 ani. Odată cu Ioana, marea a devenit prima mea dragoste. 9 ani nu le-am mai văzut pe niciuna dintre ele decât în poze. Anul acesta în februarie, am luat trenul și-am plecat la Costinești. Marea rămăsese la fel, ea nu… devenise femeie.

„Dacă ți-am rămas amintire, să mă povestești frumos”. Sper că te-am așternut sub formă de elogiu în cele 4 zile în care mi-am stors creierii și sufletul să scriu articolul acesta.

Am rugat-o pe Ioana să scrie câteva rânduri despre noi. Mi-a trimis asta:

“Îmi aduc aminte cu drag de prima mea dragoste din adolescență, o dragoste inocentă între doi copii. Chiar și acum am momente în care le povestesc prietenelor mele despre băiatul din Maramureș de care eram super îndrăgostită. Primul lucru care mi-a atras atenția la el a fost accentul și felul în care vorbea, calm. Era slăbuț, drăguțel si avea tot timpul părul ridicat. Stăteam ore în șir pe șezlong pitiți în curtea mea, ascultam muzică, vorbeam o grămadă de lucruri și bineînțeles că ne sărutam. Petreceam mult timp singuri și profitam la maxim de puținul timp petrecut împreună. Ne plimbam pe plajă, stăteam întinși pe nisip și din nou ne sărutam. Am fost foarte tristă cand a trebuit să plece acasă,  însă am continuat să vorbim. Ne trimiteam zilnic mesaje luuungi și duuuulci, iar conversațiile la telefon durau ore întregi. Cătălin era un băiat dulce,  educat și îmi vorbea foarte frumos .  A fost o experiență minunată în copilăria mea, iar atunci când îmi aduc aminte,  o fac cu mare drag. E frumos să iubești la 15 ani. În iarnă ne-am revăzut după 9 ani. Încă mi-l imaginam același băiat pe care l-am lăsat să plece în 2008, dar nu. Eram deja doi oameni maturi, cu gânduri și probleme. Mă simțeam din nou copil, eram blocată și nu-mi venea să cred că e din nou în fața mea după atâta timp. Preț de câteva minunte ne-am privit în ochi și nu ne-am spus prea multe. Când am început să vorbim, am sesizat același accent, voce, calm, același el. Am vorbit despre multe lucruri, însă nu ne-a ajuns timpul. Aveam de recuperat 9 ani. Înainte să plece mi-a lăsat un mic cadou amintire. Cu drag, Ioana.”

P.S: De câțiva ani e într-o relație cu un băiat care o susține, respectă și iubește.

 

Cam atât… Ne revedem data viitoare în „Bocancii lui Jurj”.

Cum e să ai bunici?

Deși multă lume mi-a spus deja că abia așteaptă să scriu despre tipa misterioasă, o să adopt o strategie mizerabilă de marketing și-o să te mai țin în suspans. Haha! Nu, nu e strategie, ci pur și simplu asta simt că-i musai să scriu acum. Dacă mi-ai citit primul articol, ți-am spus clar că în blogul ăsta nu e nimic mecanic, ci din suflet. Așa că astăzi îți povestesc despre bunici. Nu la modul în care aș avea habar cum e să-i ai, ci general vorbind. Adică îi am fizic, dar nu și spiritual.

NOTĂ: Dacă vrei să intri în filmul meu, o să mă folosesc de ceea ce-am citit în cărțile lui Andrei Ciobanu și-o să te rog să dai play la piesa asta: „Tinu Vereșezan – Dragostea bunicilor”.

Bunicii din partea mamei au fost oameni simpli, de la țară (din Strâmtura). Bunicul, un om bun, cu un suflet extraordinar, învățător de meserie. S-a stins din viață la 82 de ani, în dimineața zilei în care am împlinit 19, răpus de două AVC-uri (accidente vasculare), două tumori (una la prostată și alta laringo-traheală). Din păcate, relația mea cu el a fost mai mult sufletească decât fizică, pentru că la vârsta la care eu am început să spun și altceva decât mama, tata și pișu, nu mai era în putere. Singura mea distracție cu bunicul era că îl speriam în timp ce se uita la televizor. Mi-aș fi dorit să mă spurce, dar el nu supăra pe nimeni niciodată și dădea numai necăjit din cap. Într-o seară în care mă aflam în grija lui (nu aveam foarte mulți ani), iar ai mei erau plecați la muncă, m-am strecurat pe ușă afară cu gândul să mă duc la vecina de la trei, folosind o pereche de saboți cu două numere mai mari. Acestea fiind spuse, am căzut pe scări și m-am întors cu buza umflată, spartă mai exact. La propriu, deoarece la vârsta aia eram prea mic să mă duc la futut. Îți dai seama ce panică a fost pe săracul bunicul, știind clar că eu sunt în cealaltă cameră, iar el se uita fascinat la Realitatea TV. Nu mai știu ce explicație le-a dat alor mei când s-au întors de la muncă, dar cert este că s-a simțit foarte vinovat pentru cele întâmplate. Mi-aș fi dorit să-l prind în perioada lui de glorie, dar, după cum spune poporul, “nimic nu e întâmplător”.

Bunica trăiește încă. E o femeie simplă, învățată de tânără să fie femeie de casă. A crescut patru copii. Ar fi trebuit să fie cinci, dar una dintre fete a murit la numai câteva luni din cauza unui vaccin neadministrat corespunzător (domnule doctor, nu știu cum te numești, da’ s-o iei la papă cioc!). Deși e o femeie aparent ciudată, să știi că face cea mai bună fasole frecată și cei mai delicioși cartofi prăjiți pe “șpor” (sobă din fontă). De cele mai multe ori are o atitudine egoistă față de toată lumea și impresia că totul i se cuvine doar ei. De aceea, e foarte greu s-o mulțumești. Mare colecționară de dulciuri, dacă-i duci o ciocolată în primăvară, sunt foarte mari șansele s-o mănânci tot tu prin toamnă.  Tot așa și cu bradul, spiritul Crăciunului se simte inclusiv în iulie pentru că nu-l strânge niciodată. Un aspect pe care îl apreciez maxim la ea e faptul că n-am observat vreodată să facă diferențe între nepoți, deși suntem cinci. Pe toți ne tratează la fel. În rest, nu prea știu ce să-ți povestesc despre bunica din partea mamei. Recunosc că nu am avut cea mai bună relație cu ea și probabil știu și care-i explicația acestui fapt. Nu prea s-a descurcat să fie cea mai bună mamă din anumite privințe. Iar aici mă refer la perioada în care eu existam deja. În concluzie, din părinte te transformi în bunic. Dacă nici înainte nu prea te-ai descurcat, nu știu dacă la următoarea etapă vei răzbi.

Bunicii din partea tatălui trăiesc ambii în Cavnic, orașul în care am crescut. Nu știu dacă e neapărat corect să spun bunicii, ci bunica mai degrabă. Pentru că “bunicul” n-a existat niciodată (a se observa ghilimelele). Bunica din Cavnic e aproximativ asemănătoare cu cealaltă din privința statului social. Femeie de casă, neșcolită, obligată să trăiască din mila unui bețiv, din pensia lui mai exact. Despre el nu știu să-ți spun absolut nimic și nu glumesc. Habar nu am câți ani are, când își serbează ziua de naștere, sau ce-i place să facă. Ah, ba da, știu. Obișnuiește să consume alcool. Atât știu și rușine mie pentru asta. N-am habar de multe, pentru că nici el n-a avut vreodată. Nu m-a sunat niciodată de ziua mea, n-a fost prezent la niciun eveniment important din viața mea și nu a contribuit cu absolut nimic la evoluția mea.

Aveam câțiva ani, iar de puținele dăți în care mai mergeam pe la ei, stăteam în colțul meu cuminte uitându-mă cum verișoarele mele sunt alintate și mădărite de către dânsul și nu numai. Poate eram prea mic atunci să realizez, dar acum pot spune că mă macină un rotopercutor în suflet. Când eram în clasa a XI-a, m-a scuipat pentru că am îndrăznit să-l chem pe tata acasă din poveștile lui de pahar. N-am reacționat deloc, pentru că după cum ți-am spus și data trecută, pe vremea aia încă stăteam binișor cu nervii și nu spărgeam geamuri. Mi-am șters obrazul de lacrimi, am luat poziția ghiocelului și-am plecat spre casă cu inima frântă și cu întrebarea asta în gând: “De ce să mă scuipe un om care n-a făcut nimic pentru mine vreodată?”. Au trecut șase ani de-atunci iar eu n-am mai pus piciorul în curtea lor.

Le sunt cel mai recunoscător părinților mei pentru că m-au susținut pe deplin în materie de vise și dorințe. Tata însă nu s-a bucurat de asta, deși e un om cu un potențial extraordinar. Ai mei au încercat pe cât posibil să acopere lipsa bunicilor, dar inevitabil am simțit-o printr-o sumedenie de lucruri. Am crescut între copii care primeau lanțuri de aur, biciclete, vorbe dulci și mângâieri din partea bunicilor. Eu am avut parte de indiferență. Știi situația aia în care ai făcut o boacănă iar bunica/bunicul îți sare în apărare să n-o iei pe coajă? Ei bine, nu prea știu cum e să trăiești asta, deși mi-aș fi dorit. Știi situația aia în care ieși în oraș, iar deși ai deja bani de la părinți, bunica îți mai îndeasă zece lei în buzunar s-o scoți pe Mirela la suc, doar ești deja băiat mare și începi să puțălești. Nici pe asta n-o știu. Îți aduci aminte poveștile spuse de bunicul tău? Eu nu, pentru că niciodată n-au existat. Mai nou bunica îmi aduce pachete cu mâncare la muncă și mă sună să-mi dea bani (bine, s-a întâmplat o singură dată). Din păcate, sunt prea secat sufletește de tot ce-am consumat în 24 de ani, să mă pot lăsa mișcat de asemenea gesturi. E la fel cum ai lua un om din Siberia și l-ai muta în Tenerife. De ce-mi mai arăți căldură după atâția ani dacă eu m-am obișnuit cu gerul?

Concluzia e simplă. Dacă ai avut parte de dragostea bunicilor, prețuiește-o deoarece cred că ești un om norocos.

P.S: Te-ai prins de ce te-am îndemnat să dai play la piesa lui Tinu Veresezan? Sper că da.

Cam atât… Ne vedem data viitoare în “Bocancii lui Jurj”.

Ei sunt bunicii din partea mamei. Cu ceilalți n-am poze…

Primul sărut și aventuri din spital.

Gândindu-mă la cât de repede se-ntâmplă lucrurile în prezent, sunt convins că mulți dintre tinerii din noua generație și nu numai, o să mă considere un tocilar ciudat. Ei bine, ciudat poate c-am părut, dar tocilar cu siguranță nu. Mai degrabă vânător de note după cum mă numea profa de română în liceu. Cert este că prima dată am sărutat o fată în clasa a 8-a. Și zic sărutat, la propriu. Adică franțuzește (în spatele blocului noi îi ziceam mozol), că de pupat mă pupam cu Maria, Simo, Andra, Iulia sau Oana după creșă sau prin beciuri încă din clasa I. Ghici unde s-a întâmplat primul meu sărut? Ei bine, în spital. Sună mega straniu și cu atât mai puțin romantic, dar așa a fost. Am stat internat în perioada respectivă șase săptămâni la TBC, fiind diagnosticat cu pleurezie stângă (băbește spus, apă la plămâni), timp în care a apărut și Jamaica, după cum o numea maică-mea. Andreea mai exact, era o puștoaică cu aproape doi ani mai mare decât mine, blondă (slăbiciunea mea sunt brunetele, dar pe vremea aia eram prea prost și virgin să-mi dau seama de asta), cu un limbaj pur și metaforic de mahalagioaică, care ne povestea mândră despre câți interlopi din Baia Mare cunoaște ea. Apropo, îl știți pe „Scena”? Eu da, de la Andreea. A fost un episod scurt în care și-a făcut apariția în povestea mea, dar îndeajuns de influent încât să-mi fută mie mințile. Spun scurt pentru că nu era internată, ci venise pentru două sau trei zile să aibă grijă de sora ei care inițial era însoțită de mă-sa doar c-avea dânsa ceva treabă. Pe asta mică o chema Geanina. Te-ai prins de unde vine faza cu Jamaica? Ei bine, așa o striga scumpa ei mamă pe biata fată. Cam cât de oligofren tre să fii să-ți bați ciorapii de propriul tău copil?

Ideea e că acest apelativ a ajuns și la urechile mamei mele, după ce eu, ca un mascul feroce și plin de testosteron i-am povestit mândru că nu mai sunt începător într-ale sărutatului, ba chiar visam o relație cu Andreea în care eram protejat de toți interlopii din Hatvan (Hatvan e un cartier de scoțieni din Baia Mare). Era destul de „greu” să-ți dai seama ce hram poartă Andreea, iar mama întotdeauna și-a dorit ce e mai bun pentru mine. Între mama, Andreea și mă-sa, a fost o conexiune strâns legată bazată pe sentimente, simpatie și respect pentru că s-au cunoscut personal. Eu nu existam în ecuație “îndrăgostit” fiind.

Iuliu era colegul meu de salon, implicit de suferință. Un băiat de șaptișpe ani, orfan de mamă, venit de prin Alba Iulia în Baia Mare, pentru ce? Pentru o curvă care în șase săptămâni de spital l-a vizitat o singură dată. Ca să-ți dai seama, el stătea la aia acasă. Băiat harnic, la vârsta lui angajat deja cu contract de muncă la o firmă care prelucra piei. Fusese internat cu o seară înaintea mea cu același diagnostic, doar că la plămân diferit. Care erau șansele? Eu și Iuliu eram veterani acolo. Noi tăiam, noi spânzuram.

O altă Andreea, țigăncușă de vreo cinci ani, nu vorbea nimic cu nimeni ci doar se plimba zi noapte pe coridor rezemată de perete, cu o păpusă-n mână. Era frumoasă și rotundă-n obraji chiar dacă venea dintr-o familie în care nu prea mânca altceva decât bătaie. Ulterior, subit s-au îmbolnăvit și frații Andreei, vreo 6 la număr. Ș-apoi s-o vezi pe Andreea noastră cum și-o dat drumul în prezența frățiorilor ei „scoțieni”. Din discuțiile noastre cu asistentele (pentru că da, deja eram considerați băieți maturi și stăteam cu dânsele la taclale) aflasem că sunt nopți în care Andreea măsoară coridorul până o ia somnul, iar apoi intră într-un salon random și se odihnește. Erau trecute deja vreo trei săptămâni de când eram acolo, deci aveam program de directori pentru că terminasem cu injecțiile și nu ne mai trezea nimeni la șase dimineața, deci, ne puneam la somn tot timpul după ora 02:00 am. Singurul lucru pe care îl mai făceam era că băgam câte un pumn de bumbi, de două sau trei ori pe zi (așa se zice la noi la țară la medicamente). Da boss. Aruncam pe gât zece pastile o dată, cu o singură cană de ceai. Într-o seară cu stare acută de plictiseală, ne-am adus aminte de povestea asistentelor despre nopțile albe ale Andreei. Zici că totul era calculat. Ca niciodată, Andreea dormea (în salonul ei de data asta, iar frațiwuerii nu erau încă internați), de asemena și ungurul colegul nostru,  asistentele fiind ocupate să vadă ce meșterim noi. Acestea fiind spuse, am luat-o pe Andreea cu japca din pat și am așezat-o lângă ungur, într-o poziție în care păreau c-au adormit declarându-și iubire veșnică. Poți să mă judeci, aveam cinșpe ani. Acum am douăzecișipatru, dar tot m-ar duce mintea să fac așa ceva. Haha! Pe lângă faptul c-am râs de-am trezit aproape toată secția, am chemat și asistentele s-o vadă pe obraznica de Andreea. Îți dai seama c-au râs și ele de s-au prăpădit, pentru că scenariul era bine pus la punct și nimănui nu-i trecea prin cap că noi suntem și regizorii. Mai urma să se trezească și medicul de gardă. Ah, scuze! E imposibil să trezești un medic de gardă, mai ales într-o secție de pediatrie.

În seara respectivă era și “pletosul” cu noi. Un libidinos de copil, care-mi mânca tot timpul chiftelele. Pe deasupra mai avea și tupeul să-mi spună “Bă, mă-ta-i o zeiță la cum gătește”. Nu mă-nțelege greșit, știu că mama gătește mega bine, doar că putea să-i spună “maică-ta” în morții lui că mă lăsa tot timpul fără chiftele. Și uite așa, Iuliu l-a luat un pic de grumaz “partea trupului care leagă capul de trunchi, adică gât”, spunându-i “Vezi pleată cum vorbești, că maică-sa-i ca o mamă pentru mine”. Cunoscându-i situația, mama s-a atașat foarte tare de Iuliu, iar de fiecare dată când ai mei mă vizitau, pachetul din Lidl era și pentru el. La toată faza asta eu n-am prea reacționat, ci am privit satisfăcut pentru că pe vremea aia eram mai calculat și nu spărgeam geamuri (o să-ți povestesc o dată și despre asta). “Pletosul” și-a văzut după de treabă, iar la câteva zile a fost externat. În concluzie, eu aveam mai multe chiftele, futu-l în suflet!

Deja apăruse în peisaj și fata care ulterior a devenit prima mea dragoste și-am avut o relație de trei ani. Nu-ți povestesc încă de ea, deci te las să mai fierbi pentru că ne-am combinat prin 2010. Acum suntem abia în 2008.

Într-o dimineață, apar pe secție în salonul unu, o mamă c-o fetiță pentru internare. Eram atât de cunoscuți acolo, încât aproape că în primă fază ne prezentau pe noi, abia apoi medicul. Dr O. sau doamna Nechita erau atunci la Pediatrie. Îmi permit să-i spun doamna Nechita fără „Dr” în față, pentru că ne-am simțit în grija dânsei exact ca la o mătușă-n gazdă. Dr O. era ca un motor de 3.0 benzină. Adică trebuia s-o alimentezi mereu cu valută. Cine este doamna cu fetița? Exact! Mama Andreei cu Geanina (Jamaica). Ne-am împrietenit repede, deși tind să cred că se folosea de noi ca să poată merge la țigară iar noi să stăm cu fata.

La câteva zile după, apare și Andreea cu niște blugi mulați, un decolteu adânc cu sutien făcut la Italsofa (adică era plin de burete, push up), pierce deasupra buzei și un păr blond vopsit. Iuliu fiind obișnuit în trecut să fută (să facă dragoste pentru cei care nu vorbesc pornoșaguri) seară de seară, mersul ei i-a produs o erecție iar în secunda următoare a sărit pe ea ca românii la oferte-n Kaufland. În zadar încerca Iuliu al meu s-o combine, că asta se dădea la mine. Până când sătulă de avansurile lui, i-a spus ăstuia de față cu mine că mă place, iar în următoarea secundă mi s-a pus în brațe. Știi cum eram? Ca Marcel la striptease. Când i-a dansat una dezbrăcată-n brațe, el a luat-o de după cap în loc să-i pună mâna pe-o țâță. Acestea fiind spuse, Iuliu s-a retras și m-a lăsat pe mine să fac treabă. Ce treabă să fac? Că asta se dădea la mine, iar eu îi povesteam despre cum jucam noi colegii la școală lapte gros și obligata la bară (glumesc, nu eram chiar atât de prost). Văzând că nu răspund la avansurile ei, m-a luat de cap și mi-a tras o limbă de mă simțeam ca Jack pe Titanic înainte ca șchioapa de Rose să-l dea jos de pe ușa aia de dulap. Eram gata. Aveam un adevărat insectar cu fluturi în stomac, călcâiele îmi luaseră foc, iar puța avea de gând să se ridice, dar până și aia știa că sunt abia la primul sărut, deci clar va rămâne-n pantaloni. Plus că eram în spital. Că dacă nu, sunt aproape singur că m-ar fi și futut Andreea.

Două zile am fost mega îndrăgostit și eram tot timpul în prezența Andreei. Ajunsesem deja s-o sărut și eu fără să mai fiu luat de cap aproape cu forța. Vorbeam despre fostele ei relații, interlopi și Ferneziu (e un cartier mărginaș a Băii Mari). Pentru că tot ce-i frumos ține puțin, a plecat acasă și ghici ce? Mi-a zis că vrea să ne “despărțim” pentru că are prieten. Am luat totul ca atare și m-am pus să plâng, la propriu. Iuliu era psihologul care mă consola spunându-mi că n-are rost să mă stresez și că e o mare curvă. Nu e ca și cum n-aș fi știut deja asta.

La o săptămănă după, aveam de susținut primul examen cu subiect unic (fostul examen de capacitate), la română. Am fost externat pentru trei zile. Două ca să învăț și una pentru examen. Mi-am făcut parinții de rahat, spunând în prezența lor și a medicului că vreau să mai stau în spital și să mă duc numai la examen pentru că pot învăța și aici. Aflasem deja că domșoara avea să se întoarcă, exact în aceeași zi în care eu trebuia să plec acasă. Eu meritam niște explicații pentru că avusem o relație de două zile plus câteva sărutări fierbinți (pentru mine). Hahaha! Îți dai seama ce-o fi crezând doamna doctor după ce eu la aproape o lună de stat în spital, n-am vrut să mă duc cu părinții mei acasă. “Sigur ăștia îl maltratează pe săracul băiat.” De fapt, eu eram maltratat de către Jamaica fut-o-n suflet! M-am dus acasă și-l sunam din zece-n zece minute pe Iuliu să-mi spună ce face Andreea. N-o să uit niciodată când l-am sunat iar la TV se auzea piesa lui Enrique Iglesias – Push, ea era nepăsătoare, cânta și deja trecuse peste tot ce s-a întâmplat între noi, iar eu umblam de nebun în loc să învăț. O mai sunam și pe ea, dar mă întreba dacă am activată ofertă, sau folosesc cenți. Pe vremea aia, dacă cineva te suna de pe credit, la o sută de minute vorbite dacă nu mă-nșel, primeai un dolar bonus (încă era în dolari). Te-ai prins, nu? Marmota testa să vadă dacă se alege măcar cu ceva în urma convorbirii noastre. Bad for you bitch, tot timpul te-am sunat de pe minute. Am mai insistat o zi, după care am lăsat-o-n pace și mi-am văzut de teste. Deși nota mea la română era supusă unui mare risc și anume îndrăgosteala de Jamaica, în final m-am adunat și-am luat ceva rezultat bunicel.

N-am mai vazut-o niciodată de atunci, dar cred că e măritată cu ceva interlop renumit. Doi ani la rând mama mă striga când își amintea, “Jamaica”.

Iuliu s-a întors la Alba Iulia și-am mai ținut legătura încă un an. Prin iulie 2008 m-a vizitat, după care nici pe el nu l-am mai văzut niciodată.

Abia aștept să-ți povestesc despre misterioasa fată cu care am avut o relație de trei ani.

P.S: Ea a fost prezentă la toată povestea cu Andreea și se amuza maxim pe seama mea.

Cam atât.

Ne vedem data viitoare în „Bocancii lui Jurj”!

El este Iuliu. Aici eram în sala de clasă a secției și singurul loc în care aveam televizor. :))