Salutare!
Știu, au trecut vreo 7 luni de când am scris ultimul articol. N-o să încerc să caut scuze pentru că nu le am. O să-ți spun doar atât… M-am angajat în vânzări. :))
Septembrie 2016, stăteam și butonam telefonul. Inspirat de un vlogger român, m-am gândit ca în toamnă când începe facultatea să adun câțiva colegi și să mergem la donat de sânge. Pe vremea aceea încă eram Vicepreședinte pe Divertisment al Ligii Studenților Pintea Viteazul, așa că am profitat de context, iar la sfârșitul lunii Noiembrie, am mobilizat o gașcă de câțiva studenți inimoși alături de care am reușit să-mi duc planul la bun sfârșit.
Abia apoi aveam să aflu că asta îmi va schimba viața…
Pe lângă faptul că la o oră după ce donasem sânge, Daiana a leșinat la casă în Kaufland, totul a decurs normal. :))
Ia o pauză de la citit și bagă un click pe linkul ăsta:
Vei vedea exact cum a decurs toată treaba.
În urma donației am reușit să strângem vreo 400 de lei (tichete de masă), bani cu care am cumpărat alimente și câteva dulciuri pentru copiii de la Centrul de plasament Valea Roșie din Baia Mare.
În momentul în care am intrat în casa locuită de către cele 12 suflete nevinovate, am simțit cum sufletul meu se luminează instant. Am avut parte de lacrimi, zâmbete, îmbrățișări, mulțumiri și în același timp durere. Durere provocată de realitatea crudă cu care mulți copii nevinovați se luptă, durere provocată de entuziasmul cu care un copil orfan se bucură de o simplă banană… iar noi ne plângem că n-avem bani de vacanțe. ‘me-aș pula!
Am plecat de acolo cu sufletul pe jumătate frânt, iar cealaltă jumătate îi mulțumea lui Dumnezeu pentru minunata copilărie de care am avut parte.
28 Noiembrie 2016
M-am mutat de aproape 6 ani de la ai mei din Cavnic. În consecință nu prea am habar de ce se întâmplă acolo, mai ales din punct de vedere administrativ. În seara respectivă însă, am verificat cutia poștală. Deși nu aveam cheia, vedeam plicul al cărui capăt era puțin iesit din cutie. L-am tras afară cu vârful degetelor și l-am deschis. Era un mesaj de la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș. În gândul meu “Bă, ce oameni faini. Mi-au trimis scrisoare să-mi mulțumească pentru gest.” Chiar asta în scria în primele rânduri …
Dar mai apoi asta: “Vă rugăm să vă prezentați de urgență la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș pentru a lămuri anumite aspecte legate de rezultatul analizelor dvs.”
Am urcat înapoi în casă și i-am dat scrisoarea mamei tremurând. Cu lacrimi în ochi, mama a realizat instant cam despre ce ar putea fi vorba, dar a preferat să nu mă sperie. Drumul Cavnic – Baia Mare l-am parcurs în șiroi de lacrimi, gândindu-mă dacă nu cumva am SIDA. Pentru că, da, am futut și eu la viața mea rapandule, și da, nu întotdeauna protejat.
A doua zi de dimineață m-am prezentat la Centrul de Transfuzii. Atunci aveam să aflu că sunt suspect de Hepatita C, iar ulterior să se și concretizeze asta. Habar n-aveam cu ce se mănâncă, dar știam că dacă nu mă tratez pot muri de ciroză hepatică.
În cazul în care ai citit și celelalte articole, îți reamintesc că toate astea se întâmplau la 2 săptămâni după ce aflasem (de ziua mea mea) că femeia pe care o iubeam încă și-o punea cu fostu’ ei prieten. Deci îți cam dai seama cum arătam pe dinăuntru…
A urmat un an în care am vizitat diferiți doctori mai mult sau mai puțin specialiști, în care am suportat nenumărate dureri sau înțepături, în care mă simțeam altfel decât ceilalți și în care mă întrebam mereu “De ce eu?”.
A urmat un an în care ai mei umpleau biblioteca cu cărți despre hepatită, în care mă rugau să mănânc sănătos și să am încredere că o să fie bine. Spre deosebire de hepatita B, hepatita C este vindecabilă, doar că Statul român nu decontează tratamentul decât atunci când ești cu un picior în groapă, adică la ciroză (Trag in voi!).
Îți poți da seama de gravitatea bolii în funcție de fibroza ficatului care poate fi notată de la F0 până la F5. La F5 ai ciroză, iar la F0 ești doar purtător de virus, ficatul tău nefiind afectat. În consecință poți duce boala asta pe picioare ani buni fără să ai habar că e parte din tine, ceea ce probabil am făcut și eu.
Avusem nopți în care mă refugiam în alcool, deși îmi era interzis oarecum cu desăvârșire, comunicam din ce în ce mai puțin și devenisem în totalitate definiția cuvântului bipolar. Conștient fiind de cele întâmplate, nu prea mai comunicam cu fete, cu atât mai mult îmi era oarecum frică să intru într-o relație pentru că nu oricine e capabil să înțeleagă o astfel de situație, plus că nu eram încă în totalitate vindecat de fosta. Cu atât mai mult, datorită stilului de viață dezordonat, îmi neglijam din ce în ce mai mult aspectul fizic, ceea ce a dus la 3 cifre în momentul în care urc pe cântar.
După nenumărate vizite la doctori și vreo 3 tone 600 de Hepatoprotect, în octombrie 2017 tata a găsit un medic hepatolog la București.
În decembrie am comandat tratamentul din India, iar în ianuarie 2018 l-am început. A costat 2700 de lei și am luat câte o pastilă în fiecare zi timp de 3 luni. În iulie 2018 mi-am făcut analizele finale și se pare că am scăpat de virus…
Am ales să povestesc asta exact de ziua mea, deoarece toate rândurile așternute mai sus au o însemnătate enormă.
Sloganul Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș și anume “Donează Sânge Salveză Vieți” s-a dovedit a fi pentru mine “Donează Sânge Salvează-ți Viața”.
Mersi că m-ai citit!
Mă-nclin!
Ne vedem data viitoare în “Bocancii lui Jurj”.
