Vlăduț și Lambada

Povestea pe care urmează să ți-o povestesc este pe jumătate amuzantă. Anul acesta după Paște am fost invitat la aniversarea unui prieten. Așteptam de foarte multă vreme cheful, pentru că nu era prima dată când aveam să fiu prezent la ziua lui Kevin și oricum simțeam nevoia de un dezmăț la o cabană în care să mă deconectez și să n-am parte de figurile pe care le poți vedea oricând în cluburi.

Apropo, Kevin e prietenul meu chitros. E atât de chitros încât n-ar împărți cu nimeni nici măcar banii de Monopoly. Aș putea scrie mai multe, dar sunt convins ca nu s-ar mai combina cu el nicio femeie care ar citi articolul ăsta. Hahaha! Cunoșteam în mare parte toți invitații pentru că era restrâns. Deși am fost puțini, totul era bine pus la punct. 3 DJ, băutură cu grad mediu, mare, sau foarte mare, mâncare din belșug și lume faină.

Se întâmpla la câteva zile după Paște, dar pentru că totul e cu curu-n sus în țara asta, în Cavnic ningea de rupea. Deci, pula grătar. Am fost nevoiți să facem mâncarea pe aragaz. Tech house-ul lui Bob care nu mai pusese muzică de câțiva ani răsuna în toată cabana, fetele încercau să pară harnice pe la bucătărie, iar noi restul rezemam un pahar, râdeam și glumeam. Era o atmosferă caldă numa’ bună să-ți rupi teneșii la propriu și la figurat. Lumea venise în reprize având în vedere că majoritatea eram din orașe diferite.Se lăsase deja noaptea, repartizările în camere erau făcute și toți eram gata de „bairam”.

La un moment dat, Kevin îmi spune că urmează să mai ajungă la petrecere trei petarde aduse de umplutură ca să nu pară că facem “sausage party”. Sincer? Mi se rupea pentru că eram mult prea dezamăgit de femei. Așa dezamăgit încât mi-aș fi dorit să-l cunosc pe Pomohaci. Deci, nici după câteva pahare nu aveam de gând să combin ceva, cu atât mai puțin pe una care vine să-și împartă „savarina” cu noi. Pe când au ajuns „miresmele”, noi deja mângâiam gresia prin grațiosi pași de dans. S-au aruncat pe sticlele de alcool exact ca scroafele la “halău”. După ce a turnat suav câteva guri de Jack pe gât, una dintre ele mi-a șoptit duios: „N-ai cumva o țigară?”. Am refuzat-o politicos spunându-i că nu fumez  și am îndrumat-o spre altcineva. În final, i-a dat Adi. Nu o țigară, ci juma’ de pachet de-a lungul serii.

Activitățile erau deja diversificate. Unii dezbăteau subiecte filosofice tipice unei activități de genul, alții dansau în living sau hibernau deja în camere. Eu aveam vreo câteva pahare servite, dar spre surprinderea mea eram perfect lucid, deși nu mâncasem nimic și eram mega obosit. Am ținut-o lanț până dimineață. Dimineață la propriu. M-am distrat atât de bine încât nici măcar n-am șifonat lenjeria din camera în care trebuia să dorm.

Toate bune și frumoase până când una dintre “invitatele de onoare” a intrat în pământ cu tot cu unul dintre cei prezenți la chef. Nimeni nu s-a panicat deoarece era logic că ăia doi vorbesc despre nemurirea sufletului, descoperiri arheologice sau reacții chimice adverse. Cine ar fi crezut că se fut? Poi, prostul de mine, de exemplu. Așa a și fost. Ideea e că cei doi au dispărut vreo două ore jumate. După statura futalăului, sunt absolut convins ca nu a satisfăcut-o atâta timp, deci, cel mai probabil o fi vorbit și despre prietenu-so de exemplu. Pentru că, da, marmota avea prieten.

Lambada își dădea filme aiurea legate de dispariția fiicei risipitoare (Lambada e personajul principal în toată povestea asta, o s-o descoperi imediat). Ce teatru ieftin. Nu e ca și cum toate ar fi venit acolo să ne lase pe noi fără Jack și prezervative. Te-ai prins, nu? În zadar îi explicam distinsei că prietenă-sa își reglează bătăile inimii, sau a patului, că nu înțelegea. Încercam să-mi dau seama dacă e schizofrenică sau studentă la teatru, la ce crize făcea. După ceva timp și-au făcut apariția și Irinel cu Moni. Pe el puteai observa de la depărtare că-i mai ușor cu juma’ de kg, iar ea poza în căprioară proaspăt scăpată din bătaia puștii (poza doar, că fusese deja împușcată, nu la propriu din păcate). Deci boss… scenariile lui Ernest îs fix trânta pe lângă ce show ne-a prezentat Lambada. Printre râsete tot ce îmi mai amintesc e atât “Cum ai putut să-mi faci așa ceva? Habar n-ai cât de tare m-ai rănit”. Hahahahaha! Băăă deci voi ați venit aici să ne beți Jack-ul și de fapt sunteți cu fitil invers?

În seara respectivă am stat cu Francesca, o tipă foarte șmecheră și deschisă, studentă la medicină, care în mod surprinzător e fostă iubire de-a lui Kevin din copilărie. Eu și Francesca ne tăvăleam de râs. După ce ne-am terminat repriza de hlizeală, i-am spus Lambadei: „Fata și-a făcut treaba pe barba ei (nu știu dacă avea barbă, că nu l-am întrebat pe Irinel). Cu ce te încurcă pe tine că a dus și ea bușteanu la castor sau a forțat intrarea în clopotniță? ”.  Răspunsul distinsei a fost “Ai forțat-o tu cu mă-ta!”.

Paranteză: Mama e cel mai important lucru din viața mea. Nici măcar din partea prietenilor nu prea accept înjurături care s-o includă pe ea. Lucrez de peste 9 ani cu oamenii, sunt absolut conștient că multă lume o s-o mai pomenească pe mama, dar în momentul ăla simțeam că e cea mai nepotrivită înjurătură. Dacă-mi luam de supt, nu mă deranja. Tocmai ce ți-am spus că-mi doream să-l cunosc pe Pomohaci. Hahaha! Am luat-o tandru de umeri și i-am șoptit “O cunoști pe mama? De ce mă înjuri în felul ăsta?”.  În loc să tacă din gură a continuat, pentru că e absolut normal, așa reactionează oamenii trădați. M-am apropiat de ea și am împins-o cu capul spre perete. Nu aveam de gând nicio secundă s-o lovesc pentru că n-am dat în viața mea într-o femeie (nici măcar în aia pe care am prins-o că și-o punea cu altu’ de câteva luni, iar noi dormeam în același pat). Kevin s-a panicat maxim văzând treaba asta și m-a bruscat. Atât de tare încât o săptămână am fost vânăt pe încheieturile mâinilor.

Începeam deja să văd stele vișinii, găini rujate și pe Dragnea dansând în kilt. Am părăsit “câmpul de luptă” la convingerile lui Francesca și m-am decis să mă calmez de unul singur. Nu să fac yoga sau meditații, din păcate. Mă pornisem spre cel mai apropiat dormitor. Am intrat, dar întâi cu mâna prin geamul ușii de sticlă. Nu te întreba de ce am făcut asta, pentru că nici după aproape 3 luni încă n-am aflat răspunsul. A fost prima și unica mea răbufnire de genul acesta. Dacă te gândești că am făcut-o din cauza alcoolului, ei bine nu. M-aș considera un mare laș dacă aș folosi alcoolul ca motiv de influență. Vorba aia “Nu mai bea dacă nu ți-i bună!”. În plus, i-aș fi aplicat o paletă și Lambadei dacă era până acolo, dar n-am făcut-o, asta înseamnă c-am avut discernământ. Bravo, Jurj! Mare filisof o crescut mă-ta. Haha!

În primă fază am încercat să mă așez pe pat, dar nu-mi dădeam seama dacă-s în pragul sărbătorilor de iarnă și-am tăiat porcul, sau ăla-i sângele meu, așa că am ieșit afară să nu pătez covorul. Francesca cu un maxim de calm îmi sugera să-mi țin mâna în zăpadă că sigur se oprește sângerarea. Boss, tocmai ce am doborât un ditamai geamul. Puteam garanta că urmează să fiu croșetat. Singura problemă era următoarea: eram în Cavnic, orașul meu natal, cum le explic eu doamnelor de la urgențe care cu siguranță mă cunosc, cum m-am tăiat. Plus că duhneam a alcool.

Până să mă duc la spital, Irinel începuse să facă pe smardoiul prin casă lăsând impresia că-și apără momeala, deși eu nu avusem cu “femeia lor” (femeia lui și a lui prietenu-so = femeia lor, nu?) nicio treabă. Nu mai rețin exact ce zicea, dar l-am chemat afară. Ca să-ți dai seama, Irinel e o șopârlă de om, slab precum bugetul țării și urechios de zici că-i mașină de instructor auto cu oglinzi duble. Până când a ieșit dânsul afară eu deja începusem să umplu un prosop cu sânge. Așa că m-am decis să mă ocup de treburile prioritare, nicidecum să-I fut lui o bucată. L-am rugat doar să nu-l mai găsesc acolo pe când o să mă întorc de la spital.

Deși m-am certat urât cu Kevin la toată faza aceea și n-am mai vorbit o lună, am aflat ulterior că îi spusese lui Irinel “Știi ce? Ia-ți curvele și du-te acasă!”. Te iubesc, Kevin, prietenul meu chitros!

De obicei sunt mega sensibil la situații cu sânge, dar de data asta i-am dat asistentei mâna de parcă eram cu bocancii la nea Pereș (nea Pereș e pantofarul nostru din Cavnic). Am scăldat-o cumva cu explicații, chit că medicul de gardă mi-a spus „Poi și ce are că vii de la petrecere? Oricine se poate tăia.” Doamna doctor avea dreptate, însă nu și în cazul meu. Boul de mine putea să doarmă la ora 07:00, nu să facă prezența în registrul de urgențe. M-am ales cu 4 fire și cu marele risc de a-mi tăia tendonul. Deci, să-nceapă distracția. M-am întors după bagaj, iar spre bucuria mea, Irinel, Monica, Lambada și cealaltă parapantă  plecaseră deja. Oricum, nu mai eram în stare de nimic. Cusut, epuizat și cu atât mai mult dezamăgit de mine. Mi-am luat bagajul și-am pornit către casă. În aceeași zi, Cristina (o prietenă) deja aflase de la maică-sa că eu m-am tăiat la deget. Cristina are mătusă în Cavnic, mama Cristinei stă într-un sat la câțiva km de Baia Mare. Nah cum îi John? Merge telefonul fără fir? Hahaha!

Aici deja apare Vlăduț, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. O lună de zile, Vlăduț a fost mâna mea dreaptă. Nu te gândi la prostii, pentru așa ceva nu l-am folosit. Vlăduț îmi băga haine la spălat, mi le întindea la uscat, îmi tăia unghiile, m-ajuta să mănânc, îmi căra sculele la evenimente și câteodată îmi conducea mașina, iar pentru asta îi mulțumesc din suflet. Îți dai seama că toată lumea mă întreba ce-am pățit. În primă fază m-am gândit să spun c-a fost un accident, dar pentru că nu prea îmi place să mint, am spus exact adevărul, deoarece mi-am asumat încă de la început tot ceea ce-am făcut. Altfel nu aș fi scris nici articolul acesta.

Am avut dureri insuportabile, dar mă consolam cu gândul că trece. Dacă i-aș fi pușcat o paletă Lambadei, eram un jeg de om și nu mi-aș fi iertat-o niciodată. În plus, cazierul meu e curat. Spre fericirea mea, spun asta la prezent.

Ulterior în grupul de prieteni am ajuns subiect de glumă. Citez:

Momentul preferat al nunții tale o să fie spartul paharelor Vlad 2017 (la cererea lui)

“Dacă mergi la o petrecere și stai până se crapă de ziuă, spargi și tu ceva?”

Piesa ta preferată e Zorba, că ai de spart farfurii?

De obicei tu te spărgeai, nu geamurile

Gândindu-mă la morala “în tot răul e și un bine”, îmi pare rău pentru ce-am făcut, dar măcar am realizat un lucru. Am lângă mine oameni și prieteni minunați.

P.S: Ca să-ți dai seama de ce am numit-o Lambada pe distinsa domșoară cu care am avut clinciuri, pe vremuri, în Cavnic exista o tipă pe care lumea o poreclea astfel pentru că era darnică din fire. Din câte știu inclusv tata i-a reglat ceasul. Hahaha!

P.P.S: Vlădut, Dumitru, vă mulțumesc din suflet!

Cam atât… Ne revedem data viitoare în “Bocancii lui Jurj”!

El este Vlăduț.

4 răspunsuri la „Vlăduț și Lambada”

  1. Ești genial! În general mă plictisesc ușor și nu orice fel de lectură îmi face plăcere, dar blogul tău îl citesc cu mare drag și interes de fiecare dată. Multă baftă în continuare și aștept următorul capitol.
    PS: Va exista un capitol și despre Kidy?

      1. Mulțumesc! A trecut atât de mult timp, dar amintirea lui e încă vie și un articol despre el, scris de cel mai bun prieten al lui, ar fi genial! Aștept cu nerăbdare fiecare nou capitol, și le citesc pe toate cu mare drag. Baftă în continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *