În cazul în care n-ai citit articolul „Primul sărut și aventuri din spital”, ar fi bine s-o faci. Nu de alta, dar trebuie să prinzi firul întâmplărilor. Bun. Ești gata? Ne întoarcem în 2008.
Terminasem cu examenele de sfârșit de clasa a 8-a și urma să hotărăsc la ce liceu merg. În principiu știam deja, îmi doream Liceul de Artă. Pe vremea aceea, mă vedeam toboșar și renunțasem la canto pentru că vocea mea era în schimbare și aveam impresia că nu mai știu să cânt. Nici acum nu mă descurc extraordinar de bine, dar încă sper la performanțe. M-am înscris la Liceul de Artă din Baia Mare, secțiunea percuție, fără să am habar de ce-nseamnă muzica teoretic vorbind. A fost foarte mare bătălie pe locuri, deoarce aveau prioritate cei care absolviseră școala generală în cadrul instituției. Cei deja școliți primiseră pe lângă probele de aptitudini, dicteu (notare a unei linii melodice după auz), iar eu habar n-aveam ce semnifică o măsură. Bineînțeles că n-am fost acceptat, de altfel, nimeni din exterior. Mi-am plâns de milă două zile, mi-am jurat că nu mai fac muzică în viața mea și-am intrat în ședință de comitet cu ai mei. Din fericire, nu mi-am respectat jurământul. Maică-mea insista să mă duc la teologie, încercând să mă convingă folosind motive de genul “Și acolo o să faci muzică. Nu-i musai să te faci popă, poți fi profesor de religie”. Hahahaha! Îmi aduc aminte și râd ca prostul. Serios? Eu popă sau profesor de religie? Cred în Dumnezeu, dar nu boss. Asta cu siguranță nu-i făcută pentru mine. Deși nu-i mare scofală să fii popă în ziua de azi. În fine. Dacă terminam teologia, singurul benecifiu era acesta: cunoșteam toate numele de Sfinți, deci, înjuram mult mai bine.
Tata insista să rămân acasă la singurul liceu din oraș, deși eu îmi doream cu prisosință să plec din Cavnic. Cred că singurul motiv pentru care voiam atât de mult asta era pofta de nou și de a scăpa de sub papucul părinților, ca orice adolescent la 15 ani. În final, le-am pus toate-n balanță și-am rămas acasă în ideea că după liceu vine facultatea, deci tot am șansa de-a pleca. Gândind la rece cu mintea de acum, mă bucur nespus de mult că am făcut alegerea asta. Am trăit o adolescență plină de lucruri faine și libertate, în plus, am învățat să-mi dozez nebunia în așa fel încât să nu-i dezamăgesc pe ai mei, deși de la aceeași vârstă mi-am petrecut nopțile printre bețivi, scandaluri, curve și mult alcool.
După adminterea la liceu a urmat o vară de pomină. Încă eram sub tratament serios și urma să fac asta încă șase luni de la externare. Același pumn de medicamente, cu o singură cană de ceai sau apă. Aveam recomandare medicală să mă feresesc de razele puternice ale soarelui. Ei bine, nici că mi-a păsat. O mare parte din vară am bătut mingea cu “golanii” de la bloc, am fost într-o tabără de penticostali, iar la întoarcere mama mi-a zis: “Mergem la mare, taică-to a făcut economii fără să-mi spună”. Nu mai văzusem marea de pe la 6 ani, iar sufletul îmi șoptea că urma să trăiesc o experiență pe care n-am s-o uit niciodată. Așa a și fost.
Număram zilele mai rău decât o femeie la menstruație și îmi făceam planuri cu grămada. Într-un final a sosit momentul mult așteptat. Ne-am cazat în Costinești, la Vila Alex. Alex e un prieten cu care am copilărit în Cavnic, el având bunici acolo. În primele două zile mergeam cu ai mei la plajă și făceam castele de nisip cu vară-mea care pe vremea aia avea 9 ani. Până când latura mea “bărbătească” mi-a reamintit că în urmă cu 3 luni mă sărutasem cu Andreea pentru prima dată. “Bă, tu te-ai mozolit cu Andreea din Ferneziu, ai venit la mare și faci castele de nisip cu vară-ta?”. Ulterior am dat de Alex care dormea cu zilele, iar noaptea juca poker și remi. Țin minte și-acum cu ce eram îmbrăcat în prima seară în care am ieșit cu el în oraș. Blugi, tricou alb slim (pe vremea aceea nu aveam burtă), juma de fixativ în cap și multe pufuri din parfumul Joop cumpărat de tata de la un țigan bișnițar. Ieșiți pe poartă, am dat de o gașcă mare de oameni.
Din peste 10 nume, am reținut doar atât: “Ioana, încântată”. Am văzut-o exact două minute după care am plecat prin stațiune cu o parte din cei de acolo. A dispărut o vreme din peisaj, timp în care eu am ars-o aiurea cu una care s-a dat la mine din prima seară. Tipa respectivă avea ceva din Andreea. Atitudine de sudistă, limbaj direct fără perdea și mult, mult tupeu. Pe principiul istoria se repetă, m-am trezit sărutat (din nou). Hahaha! Nu mă mișca cu nimic. Probabil și pentru faptul că vedeam o altă Andreea în ea și nu reprezenta pentru mine o cucerire având în vedere că nu eu făcusem primul pas. În plus, nu vorbeam foarte multe pentru că îmi era rușine între atâția sudiști cu accentul meu de ardelean.
Într-o seară în care socializam în curtea pensiunii lui Alex (glumesc, eu spuneam doar da, nu, bine), apare Ioana din nou în peisaj. O puștoiacă la 1.60 și ceva, ochi căprui acoperiți pe jumătate de breton, păr brunet, cu un zâmbet larg și foarte frumoasă. Stătea la un gard distanță de Alex, dar habar n-aveam. Din vorbă-n vorbă, am început să discutăm. Asta după ce tipa cu care cică eram combinat a plecat, sărutându-mă focos de noapte bună. Se făcuse târziu și mai eram doar eu, Ioana și Alex care se pregătea să ne părăsească. Am rămas doar noi doi. 3 ore de povești pe bordura din fața casei. Am vorbit despre viață, planuri de viitor, dragoste și lucruri banale, atâta cât ne-a dus capul la vârsta aceea. Ioana nu a ezitat să-mi spună: “Știi? Ioana e prietena mea și știu că te place, dar are prieten în București”. (pentru că, da boss, și pe aia o chema tot Ioana, dar nu ți-am zis de la bun început să nu te bag prea tare-n ceață.) Perfeeeect! Era tot ce-mi doream s-aud în momentul acela. I-am dat mesaj tipei mai repede decât am anunțat-o pe mama c-am luat BAC-ul, spunându-i că știu adevărul. Eh pula. Mă durea exact în cur despre tot adevărul. Adevărul meu începea deja să devină Ioana. O simțeam aproape de suflet și gândea foarte matur pentru o puștoaică de 15 ani. Era târziu și se făcea frig, așa că am pupat-o pe obraz și ne-am dus la somn urmând să ne vedem a doua zi. Știu, te gândești de ce n-am încălzit-o eu. Eram proaspăt “despărțit” și nu voiam să mă considere curvar, în plus, încă eram virgin deci pentru mine asta reprezenta un apogeu, având în vedere că era o fată care chiar îmi plăcea. Te-ai prins? Mă simțeam foarte ușurat după toate discuțiile cu ea.
Singurul mare regret pe care-l aveam, era că în două zile trebuia să mă-ntorc acasă. Nu știu prin ce minune, ai mei se întâlniseră cu un vecin care avea locuri libere în mașină la întoarcere. Brusc, tata a vândut agenției CFR la un preț de căcat biletele la tren pe care le aveam deja cumpărate, iar șederea mea s-a prelungit subit cu vreo încă 4-5 zile. M-am întâlnit cu Ioana seara următoare în același context, cu toată gașca. Lipsea doar vechea mea combinație. Deja ne înțelegeam din priviri și simțeam că poveștile celorlați nu sunt întocmai confortabile pentru noi doi. Așa că ne-am mutat pe „bordura noastră”. N-am apucat să discutăm foarte multe, pentru că mi-a spus: „Aș vrea să merg pe plajă”. (era ora 00:00). N-am stat mult pe gânduri, am luat-o de mână și-am plecat fără să anunțăm pe cineva.
Eram doar noi, nisipiul rece, marea și cerul. Ne-am întins, mi s-a cuibărit în brațe și ne-am uitat la stele ca doi copii care habar n-au ce-i viața. Îi simțeam respirația caldă pe obraz, iar inima îmi bătea mai tare decât bate Guță femeile. Preț de câteva minute n-am vorbit nimic. Ne-am apropiat încet obrajii, iar într-un final ne-am sărutat. Era pentru prima dată când sărutam cu adevărat o femeie. Simțeam că-mi fierbe sângele și-mi venea să urlu de fericire. Mă rog, nu prea aveam cum să urlu pentru că Ioana îmi lua aerul, și la propriu, și la figurat. Buzele îmi dansau în ritmuri de tango pe gâtul ei și nu-mi doream să mai plec de acolo. Am început să tremur de frig sau probabil de emoții, dar a avut grijă se se ocupe și de asta, așa că s-a urcat peste mine (fără niciun fel de conotație sexuală). Prin sărutări mă desena în culori vii, iar cu mâna dreaptă se juca în părul meu. Am stat pe plajă până când ne-a înghețat curu’. I-am dat hanoracul meu și-am pornit îmbrățișați către casă. Am sărutat-o cald de noapte bună iar apoi m-am dus în cameră. Am adormit cu gustul bulezor ei și cu un zâmbet imens de mare-n suflet.
Au urmat câteva zile în care eram nedespărțiți. Ai mei știau deja că mi-am găsit gagică (oficial de data asta), de asemenea și gașca cu care stăteam în fiecare seară. Ieșisem în parcul de distracții, iar eu încercam să fac pe gentelman-u plătind biletele la prostiile în care ne-am dat. Ca treaba să fie și mai serioasă, i-am luat toți banii ca nu cumva să aiba intenția de a plăti în seara respectivă. Ghici ce? I-am pierdut toți cu tot cu telefonul meu. Mai aveam o zi și trebuia să mă-ntorc acasă, supărat, fără telefon și implicit fără Ioana. Începusem să realizez că ce-i frumos repede trece. În ultima noastră noapte împreună, n-am dormit deloc. Ne-am sărutat, am plâns și ne-am promis că ceea ce-a fost nu se va rezuma la atât. Am plecat… Priveam pierdut pe geamul mașinii cu gândul la ea și la telefonul pierdut, pentru că nu puteam să-i scriu și să-i spun că deja mor de dorul ei. Plângeam la fiecare oprire și nu mâncasem aproape nimic două zile. Era deja 1 septembrie, toamnă afară, de asemenea și-n sufletul meu. Am anunțat-o pe Yahoo Messenger c-am ajuns și-am început să ne consolăm unul pe altul. Minutele maxime pe care ți le oferea Orange-ul în perioada respectivă într-o ofertă erau numai 180 (cred). Ăia n-aveau de unde să știe că noi vorbim cu orele așa că ne-am luat amândoi cartele de Cosmote care era proaspăt apărut. Ioana folosește chiar și astăzi același număr. Începusem amândoi liceul, iar datorită mesajelor pe care mi le trimitea trezitul de dimineață nu mai reprezenta un chin pentru mine. Ne făcusem planuri să ne vedem de Crăciun și deja strângeam bani pentru asta. Aveam 30 de lei puși pe card. Hahaha!
Pe la sfârșitul lui octombrie faptul că nu ne vedeam ne afecta din ce în ce mai tare și începusem să ne certăm tot mai des. Am hotărât de comun acord că suntem prea imaturi pentru o relație la distanță și-am pus punct. Am suferit mult și sunt convins că și ea… Ani la rând am adormit cu ea în gând deși eram deja îndrăgostit de altcineva și nu mai aveam 15 ani. Odată cu Ioana, marea a devenit prima mea dragoste. 9 ani nu le-am mai văzut pe niciuna dintre ele decât în poze. Anul acesta în februarie, am luat trenul și-am plecat la Costinești. Marea rămăsese la fel, ea nu… devenise femeie.
„Dacă ți-am rămas amintire, să mă povestești frumos”. Sper că te-am așternut sub formă de elogiu în cele 4 zile în care mi-am stors creierii și sufletul să scriu articolul acesta.
Am rugat-o pe Ioana să scrie câteva rânduri despre noi. Mi-a trimis asta:
“Îmi aduc aminte cu drag de prima mea dragoste din adolescență, o dragoste inocentă între doi copii. Chiar și acum am momente în care le povestesc prietenelor mele despre băiatul din Maramureș de care eram super îndrăgostită. Primul lucru care mi-a atras atenția la el a fost accentul și felul în care vorbea, calm. Era slăbuț, drăguțel si avea tot timpul părul ridicat. Stăteam ore în șir pe șezlong pitiți în curtea mea, ascultam muzică, vorbeam o grămadă de lucruri și bineînțeles că ne sărutam. Petreceam mult timp singuri și profitam la maxim de puținul timp petrecut împreună. Ne plimbam pe plajă, stăteam întinși pe nisip și din nou ne sărutam. Am fost foarte tristă cand a trebuit să plece acasă, însă am continuat să vorbim. Ne trimiteam zilnic mesaje luuungi și duuuulci, iar conversațiile la telefon durau ore întregi. Cătălin era un băiat dulce, educat și îmi vorbea foarte frumos . A fost o experiență minunată în copilăria mea, iar atunci când îmi aduc aminte, o fac cu mare drag. E frumos să iubești la 15 ani. În iarnă ne-am revăzut după 9 ani. Încă mi-l imaginam același băiat pe care l-am lăsat să plece în 2008, dar nu. Eram deja doi oameni maturi, cu gânduri și probleme. Mă simțeam din nou copil, eram blocată și nu-mi venea să cred că e din nou în fața mea după atâta timp. Preț de câteva minunte ne-am privit în ochi și nu ne-am spus prea multe. Când am început să vorbim, am sesizat același accent, voce, calm, același el. Am vorbit despre multe lucruri, însă nu ne-a ajuns timpul. Aveam de recuperat 9 ani. Înainte să plece mi-a lăsat un mic cadou amintire. Cu drag, Ioana.”
P.S: De câțiva ani e într-o relație cu un băiat care o susține, respectă și iubește.
Cam atât… Ne revedem data viitoare în „Bocancii lui Jurj”.
Deși multă lume mi-a spus deja că abia așteaptă să scriu despre tipa misterioasă, o să adopt o strategie mizerabilă de marketing și-o să te mai țin în suspans. Haha! Nu, nu e strategie, ci pur și simplu asta simt că-i musai să scriu acum. Dacă mi-ai citit primul articol, ți-am spus clar că în blogul ăsta nu e nimic mecanic, ci din suflet. Așa că astăzi îți povestesc despre bunici. Nu la modul în care aș avea habar cum e să-i ai, ci general vorbind. Adică îi am fizic, dar nu și spiritual.
Gândindu-mă la cât de repede se-ntâmplă lucrurile în prezent, sunt convins că mulți dintre tinerii din noua generație și nu numai, o să mă considere un tocilar ciudat. Ei bine, ciudat poate c-am părut, dar tocilar cu siguranță nu. Mai degrabă vânător de note după cum mă numea profa de română în liceu. Cert este că prima dată am sărutat o fată în clasa a 8-a. Și zic sărutat, la propriu. Adică franțuzește (în spatele blocului noi îi ziceam mozol), că de pupat mă pupam cu Maria, Simo, Andra, Iulia sau Oana după creșă sau prin beciuri încă din clasa I. Ghici unde s-a întâmplat primul meu sărut? Ei bine, în spital. Sună mega straniu și cu atât mai puțin romantic, dar așa a fost. Am stat internat în perioada respectivă șase săptămâni la TBC, fiind diagnosticat cu pleurezie stângă (băbește spus, apă la plămâni), timp în care a apărut și Jamaica, după cum o numea maică-mea. Andreea mai exact, era o puștoaică cu aproape doi ani mai mare decât mine, blondă (slăbiciunea mea sunt brunetele, dar pe vremea aia eram prea prost și virgin să-mi dau seama de asta), cu un limbaj pur și metaforic de mahalagioaică, care ne povestea mândră despre câți interlopi din Baia Mare cunoaște ea. Apropo, îl știți pe „Scena”? Eu da, de la Andreea. A fost un episod scurt în care și-a făcut apariția în povestea mea, dar îndeajuns de influent încât să-mi fută mie mințile. Spun scurt pentru că nu era internată, ci venise pentru două sau trei zile să aibă grijă de sora ei care inițial era însoțită de mă-sa doar c-avea dânsa ceva treabă. Pe asta mică o chema Geanina. Te-ai prins de unde vine faza cu Jamaica? Ei bine, așa o striga scumpa ei mamă pe biata fată. Cam cât de oligofren tre să fii să-ți bați ciorapii de propriul tău copil?